miercuri, 4 martie 2009

Ce este impozitul forfetar

 despre impozitul forfetar

Impozitul forfetar este o suma fixa ceruta de stat unei firme, indiferent de bilantul acesteia. Fie ca are profit sau declara pierdere, firma plateste periodic statului o suma fixa pentru simplul fapt ca este inregistrata si are activitate.

Are darul de a se comporta ca o taxa regresiva, pentru ca suma e importanta atunci cand firma merge pe pierdere, dar devine derizorie pe masura ce profitul unei firme creste. Datorita acestui fapt, este mult mai buna decat o cota unica atunci cand se aplica firmelor profitabile.

Numele ii vine de la frantuzescul forfait, iar in engleza acest impozit este denumit "lump-sum tax"

In teoria economica, este privit ca un impozit potrivit pentru un sistem fiscal usor.

Denumit la început forfetar, impozitul din prezent (2010 - n.r.) din Romania este puţin diferit de varianta din cărţile de fiscalitate, folosită până acum Franţa sau în Irlanda.

În prezent (2010 - n.r.), la noi, este vorba de un impozit minim. În sensul că, dacă firma are pierdere sau un profit mic plăteşte statului suma standard fixată în grilă. În schimb, dacă profitul ei este mare, va plăti impozitul pe profit de 16%.

Grila impozitului minim o aveti aici:

- pentru venituri totale anuale intre 0 - 52.000 de lei – impozit minim anual de 2.200 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 52.001 - 215.000 de lei – impozit minim anual de 4.300 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 215.001 - 430.000 de lei – impozit minim anual de 6.500 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 430.001 - 4.300.000 de lei – impozit minim anual de 8.600 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 4.300.001 - 21.500.000 de lei – impozit minim anual de 11.000 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 21.500.001 – 129.000.000 de lei – impozit minim anual de 22.000 de lei;
- pentru venituri totale anuale de peste 129.000.001 de lei – impozit minim anual de 43.000 de lei;

*impozitul minim se aplica in cazul firmelor al caror impozit pe profit se situeaza sub nivelul aferent intervalului veniturilor in care se incadreaza.

3 comentarii:

Ana Bâtcă spunea...

S-ar putea sa nu fie o idee chiar atat de proasta acest impozit forfetar. Nu sunt de acord cu introducerea lui acum, in criza, cand firmele se zbat sa supravietuiasca.
In rest, daca este aplicat asa cum suna intentia lui Pogea (adica firmele care nu dau facturi si bonuri fiscale sa devina corecte, iar cele care sunt corecte sa mai economiseasca), nu suna chiar atat de rau.
Totul depinde de domeniile in care se va aplica si de nivelul taxei anuale. Daca vor pune o taxa enorma, vor nenoroci domenii intregi.

Anonim spunea...

CEL MAI DREPT SI CORECT MOD DE IMPOZITARE ESTE CEL DETERMINAT PE BAZA RENTABILITATII REALIZATEM ASA CUM A FOST PANA IN 1989 SI PENTRU CLARIFICARE DAU UN EXEMPLU CONCRET: O FIRMA CONSTRUESTE UN WC LA PRIMARIE SI INTOCMESTE UN DEVIS ADMIS DE PRIMAR IN SUMA DE 100 MILIOANE, IAR O ALTA FIRMA CONSTRUIESTE ACELASI TIP DE WC CU ACELEASI DIMENSIUNI LA MINE ACASA, PERSOANA PARTICULARA SI INTOCMESTE UN DEVIZ DE NUMAI 20 MILIOANE, DEVIZ PRIN CARE SE ASIGURA UN PROFIT DE 2 MILOANE, CU O RENTABILITATE DE 10 %,RENTABILITATEA CELUI CARE CONSTRUIESTE WC-UL PRIMARIEI ESTE DE 400 %. PRIN APLICAREA COTEI DE 16% CEL CARE A CONSTRUIT LA PRIMARIE PLATESTE UN IMPOZIT DE 12,8 MILIOANE SI RAMANE CU UN PROFIT NET DE 67,2 MILIOANE, IAR CE CE A CONSTRUIT LA MINE PLATESTE UN IMPOZIT DE 0,32 MILIOANE SI RAMANE CU UN PROFIT NET DE 1,68 MILIOANE.
INTREBARE FIREASCA ; ESTE CORECT ?

Anonim spunea...

este corect pe dracu de-ar anvia ceausescu iar pune pe toti la zid fura cat cuprinde si apoi se plang ca nare tara bani de unde sa mai aiva si biata tara daca o fura si o vand toti din toate partile avem o tara foarte bogata si nu stiu sa-ai porneasca motorul de profit o vand la altii sa profite de ea si noi sa cumparam de la ei